Salutări, națiune
de... nu, n-o să vă mai jignesc acum.
Am decis să scriu
un ultim post pe acest blog. Un ultim post în care o să vă spun de fapt cine sunt.
Și nu, nu ,,The Avenger”. Zilele de glorie ale lui The
Avenger (sau Alchemist1413 de la începuturi) efectiv s-au cam dus o dată cu
timpul. Sau cel puțin așa cred. The Avenger a fost cineva care ura tot ce mișcă. Cei care mă cunosc probabil știu că nu-s nici pe
departe teribilista de ,,The Avenger” care scrie pe blog vrute și nevrute. Au
trecut deja 2 ani de când mi-am început blogul. Tot ce am făcut a fost să-mi experim părerile, ce
cred, ce-mi place și ce nu-mi place. Și să critic, bineînțeles. Adevărul e că nimeni
nu-i în stare să critice pe nimeni. Mi-am dat seama de asta și am de gând să nu
mai fac asta. Ca să critici ai nevoie de o bază
solidă de argumente. Poate am să fac asta când o să am destule argumente s-o fac,
habar n-am. Cine-mi urmărea postările probabil se amuza copios pe seama
retardismelor pe care puteam să le scot. Ăsta probabil nu-i un lucru rău. N-am
crezut că o să ajung și în ziua în care o să scriu asemenea post, dar nimic
nu-i imposibil. Postările mele au fost ceva in extenso, unele poate fără sens. În fine. Ideea e că tot ce ați citit n-a fost scris
de mine, ci de haterul din mine. The Avenger a avut o atitudine cât se poate
de nenaturală, pretențioasă, etc. Lista continuă la infinit. Imaginați-vă cum ar fi să-i puteți lua unui om tot ce are el mai de preț. Și
aici nu vorbesc despre bunurile materiale, te caci în ele de bunuri materiale. Aici mă refer la liniștea interioară, la încrederea în sine, la starea de bine și la bunătatea sufletească. Astea-s unele
dintre cele mai de preț lucruri pe care le poate avea un om. Imaginați-vă cum
ar fi să lăsați un om fără chestiile astea. Nu prea mișto, așa-i? Când unui om i se
ia ce am zis eu mai devreme, se închide în el și aruncă cu căcat în stânga și-n dreapta. Așa ca mine adică. Și greu o să-și mai regăsească ce i-a fost luat. Oricum, lumea e cel mai rău
coșmar pe care îl poate avea un om. Nu există nimic bun. Și totuși, să mă prezint. Mă intitulez Denisa. Și am 16 toamne. Și aici
închei ce am început. Și recitind asta, văd că am luat-o din nou aiurea. Niciodată
nu reușesc să scap de asta în morții mei.
Și piesa de
final.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu