Terminații din ziua de azi

Salutări, oameni neimportanți.

În ce mai băgăm azi pula? Mmm, am io o idee. Hai să băgăm pula în retardații care se bagă ca musca în curu' calului în viața cuiva. Știți voi la ce mă refer, terminații care spun mereu unui om ce e bine și ce nu, ce să facă și ce nu, de parcă acel om are pietre în loc de creier și nu poate să gândească. Cei care mă cunosc știu deja, am mai spus și repet a milioana una oară: mă doare fix în cur de părerile voastre despre mine și de sfaturile voastre de căcat. M-am săturat să văd numai lume idioată în jurul meu. În tot orașul nu mai găsești pe nimeni cu care să schimbi măcar două vorbe mai de doamne-ajută. Toți nătărăii fac pe geniile și îți dau tot felul de sfaturi inutile, de mai am puțin și le dau un bocanc în față. Și din păcate pentru omenire, există și oameni mult prea proști pentru secolul ăsta care chiar își merită soarta. Și după ce că sunt prea proști pentru secolul ăsta îți mai dau și sfaturi. Aici mă refer la dobitocii cărora dacă le zici că e bine să se arunce de mal legați cu un bolovan de gât, se aruncă. Și ei îți dau sfaturi. Vorba aia: ,,Nu sunt prost, da' parcă sunt prost. Concluzia: sunt prost. Concluzia: grămadă.” Ei, așa și cu specimenele de față. Au început să mă enerveze la culme oamenii care cred că au mintea strălucită iar restul lumii îs niște javre puturoase fără neuroni. Ăștia merită să moară de ciumă și de epidemie de lepră. Și da, am ajuns la curu' veacului. În ziua de azi prostia a întrecut orice limită. M-am săturat să văd oameni care se zgâiesc ca boul la poartă nouă la un om doar pentru că ascultă altă muzică sau are alte activități decât restul de nănăi sau efectiv își folosește creierul. Ăstora le-aș da un șut încât să iasă pe ușă cu ușa închisă. Duceți-vă și lătrați ca proștii în altă parte, că mie îmi omorâți tot ce am în cutia craniană. Sugeți pula.

Goana de spital

Salutări, oameni neimportanți.

Sunt aceeași eu, neschimbată de vreme și de timp. Și așa că astăzi am să aberez despre maiestruoasa mea operație, pe care am făcut-o cu aproape o lună în urmă. Sincer chiar nu-i ințeleg pe luzării cărora le e frică și fug de operații ca dracu de tămâie. Dimpotrivă, mie mi-a plăcut. Și da, mă doare fix în pulă că am pierdut atâta materie, având în vedere că io sunt a VIII-a și la vară dau examen de admitere la liceu. M-am săturat deja de prostia asta. Cum ziceam, ca să le arăt și nătărăilor ăstora cum stă treaba la spital, mai exact în sala de operații, o să vă povestesc ce-am pățit io acolo. Eram în salon cu extraordinara mea companie, două babe bătute de soartă săracele, de nu puteai să faci diferența între ele și un om mort. Totul bine, apoi a venit timpul operației. Am ieșit din salon, fără nici un stres și apoi am intrat într-un hol lung, răcoros și puțin întunecos, de te mirai dacă chiar a trecut cineva pe-acolo vreodată. Și în sfârșit am ajuns în sala de operații. Acolo mă așteptau doctorii. Ditai matahalele de oameni, de ți-ar fi fost mai mare frica să le ceri CNP-ul la recensământ. Masa de operații parcă m-ar fi chemat la ea. M-am așezat pe ea ca în patul meu de-acasă. Și au intrat doctorii în acțiune. Unul avea în mână o seringă cu un ac lung și gros, care avea anestezic în ea și pe care mi-a băgat-o în coloană. Apoi m-am întins pe masă, așa cum mă așezam în pat noaptea să dorm. Peste puțin timp, un alt doctor din sală mi-a băgat un alt ac mare în mână, asta pentru perfuzii. Mai aveam puțin până să ies de acolo. Alt doctor a început să mă intrebe cum mă cheamă, câți ani am, căcaturi de genul. Și cred că mi-a spus de vreo dooj de ori să nu mai ridic capul. Ce, voiam și eu să văd cum mă taie. Și apoi o dată văd că pleacă toți de lângă mine. Își terminaseră treaba. Cât am vorbit eu cu doctorul ăla, restul m-au operat. Nici măcar juma' de oră n-a durat. Apoi m-au dus la reanimare, unde am petrecut vreo două ore și mă simțeam ca un om paralizat. Nasol sentiment. De fapt chiar eram un om paralizat la momentul ăla. După ălea două ore am început să-mi revin, am plecat înapoi în salonul meu și după am băgat somn până dimineață. Deci, nu văd de ce v-ar fi frică, potăilor. Nu-i mare lucru. Asta spunând, am plecat.

No title

Salutări, oameni neimportanți.

După cum puteți vedea, plictiseala a pus stăpânire pe mine. M-am plictisit să mă trezesc dimineața la aceeași oră, m-am plictisit să văd aceeași oameni în fiecare zi, așa că m-am mutat aici. De două săptămâni tot stau acasă, fiind în repaus de activitate. În astea două săptămâni am stat degeaba și am frecat menta. Nu o să citiți ceva interesant pe blogul ăsta, doar aberații scrise de mine. Astăzi cică e Valentine`s day, sau cum pana mea s-o numi. Din nou, altă zi inutilă în care toți țopârlanii stau cu curu` la căldură și se pupă și se uită cu ochii zgămăieți la nuștiu ce căcaturi de filme. Iar pentru fraierii care chiar sărbătoresc ziua asta, am să vă zic ceva: sugeți pula. Mertiați un bocanc în față. Cam atât pe ziua de azi, asta fiind prima mea postare.